Povestea Hangiului Berar care își cinstea cinstea

A fost odată ca niciodată, pe când Facebook și Google nu existau nici măcar în imaginația vreunui muritor, niște locuri de poveste, minunate, unde se aduna lumea-luminată în jurul meselor mari și bogate, și vorbea vrute și nevrute, punea la cale treburi și rosturi, făcea înțelegeri și legiuiri, lega sau dezlega prieteșuguri și alianțe. Un fel de ”social-hub”-uri, unde se întâlneau deopotrivă om cu om și munte cu munte.

Se înțelege treaba că expresia ”social hub” nu este altceva decât un altfel de nume dat de ”modernitate” unui obicei destul de vechi al oamenilor de pretutindeni, iară nu o invenție de ultimă oră. Aceeași Mărie, dar cu pălărie nou-nouță, după moda americană, carevasăzică. În locurile astea minunate se adună oamenii și astăzi ca și-atunci. Lumea s-a mai schimbat… radical zic unii… pe ici pe colo, alții… Dar dacă îl asculți pe Hangiul Berar, poți spune cu mâna pe inimă că au dreptate toți. Lumea e alta acum, dar oamenii nu. Oamenii se strâng laolaltă cu treburi fel de fel și azi ca și ieri, în aceste ”hub-uri” sociale, indiferent ce nume poartă acum: hanuri, restaurante, cafenele, braserii, pub-uri sau trattorii.

”Așa se vede lucrul ăsta prin ochii oricărei gazde primitoare”, zice Berarul, „ospeția nu se schimbă, e aceeași de la începutul timpului și pentru totdeauna. Când îți calcă omul pragul, înseamnă că ți-a cinstit casa și musai să-i întorci favoarea cum poți mai bine. Cu bucurie să-l primești, cu bucate alese să-i potolești foamea și cu cea mai bună bere să-i potolești setea. Să-i pui alături lăutari vestiți să-i cânte, să-și uite de necazuri sau de griji și să-și aducă aminte iar că viața asta nu-i decât un dar. Și-atât.”

Nu-i vorba că n-ar ști de vinuri sau de licori din cele tari. De ceri, le vei primi îndată. Dar vorba e despre Berar. Și despre Hanurile lui. Două la număr, Casa Oprea Soare și Casa Elena Lupescu, case mari, unde găsești ospătărie, ca-n vremurile bune de demult. Găsești bucate pe ales, oameni frumoși și multă, multă bere. În casa lui, Berarul toarnă bere. Și umple halbe mici și mari. E mulțumit peste măsură când cere lumea Berea Casei. Că e întocmită cu dichis, după rețeta lui cinstită: ”Bere curată pentru mușteriii mei, să curgă din belșug, să-i meargă vestea”, îl mai auzi vorbind după tejghea,”Din partea casei, înc-o halbă”, dacă ai nimerit spre seară sau dacă vii însoțit la Masa Berii, ”un sfert din toată berea-i gratis”.

Așa e înteleasă clipa când ai decis să-i vii la masă, să-i cinstești casa cu prezența. E cinstea lui în joc, să-ți fie bine, să-ți placă tot ce-a pus pe masă, să-ți toarne în pahar sau halbă licoarea lui cea blondă, ca de aur, să fie sigur că ți-a mers la suflet și să mai treci cu drag și altădată.

No Comments Yet

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

3 × four =