Partea superioară a clădirii Teatrului Național București este înconjurată de o misterioasă „pălărie” gigantică. Care este explicația?
Teatrul Național este unul dintre cele mai importante simboluri ale Bucureștiului. Amplasată la Km 0, impozanta clădire este parte integrantă a ansamblului arhitectural al centrului capitalei României, alături de Universitatea București, Hotelul Intercontinental sau Spitalul Colțea.
Demarate în 2011 și încheiate în 2015, lucrările de refacere a clădirii TNB au avut ca rezultat remodelarea configurației interioare, dar și a înfățișării exterioare. Cea mai vizibilă schimbare este dispariția fațadeidin arce suprapuse și apariția unei „pălării” supradimensionate. Această formă nouă, neobișnuită pentru o construcție de asemenea importanță și dimensiuni, a ridicat multe întrebări: ce reprezintă? cine a avut această idee? ce rol are?
Schimbarea înfățișării TNB reprezintă de fapt revenirea la aspectul pecare această clădire l-a avut inițial, atunci când a fost construită. Dar cum a fost ridicat Teatrul Național?
Ideea unui edificiu impozant, de mari dimensiuni, care să găzduiască manifestări culturale ample, a apărut imediat după cel de Al Doilea Război Mondial. La începutul anului 1949, conducătorii comuniști au început demersurile pe lângă Moscova pentru a primi ajutorul unor specialiști cu experiență în ridicarea unui astfel de edificiu. Patru ani mai târziu, odată cu relaxarea relațiilordin blocul comunist și demararea politicii de neamestec în treburile interne și respectare a suveranității, colaborarea cu specialiștii sovietici a fost întreruptă. Teatrul Național a fost ridicat în cele din urmă între anii 1964-1973, după planurile arhitecţilor Horia Maicu, Romeo Belea şi Nicolae Cucu. De structura de rezistenţă s-a ocupat inginerul Alexandru Cişmigiu.
Arhitectura clădirii se înscria în modernismul anilor ’60, iar forma de “pălărie” adoptată de arhitecți simboliza chiar „Pălăria lui Caragiale”. Faptul că aspectul construcției nu amintea de o “clădire” în sensul clasic şi aducea cu o pălărie, pare să fi fost cauza pentru care Ceauşescu a cerut în 1978, după un incendiu la Sala Mare, remodelarea ei în forma pe care a avut-o până în 2011.
În proiectul de refacere a clădirii întocmit în 2007 s-a subliniat necesitatea îndepărtării imediate a arcelor exterioare din beton a căror greutate de 150 de tone afecta structura de rezistență și revenirea la „Pălăria lui Caragiale”, aleasă ca simbol al culturii românești. Lucrările demarate în 2011 au inclus și o serie de modificări interioare importante, care reconfigurează spațiile destinate reprezentațiilor, măresc numărul sălilor și capacitatea lor și dau naștere unor zone destinate petrecerii timpului liber.
Clădirea este acum un spațiu multifuncțional, cu spații 7 spații de joc (şase săli închise şi un amfiteatru în aer liber) și foaiere noi, destinate expozițiilor de diverse facturi, o sală de lectură pentru documentare teatrală, spații în care se pot derula proiecte diverse, transdisciplinare, o librărie, baruri, cafenele și un restaurant. La finalul proiectului, TNB-ul a devenit un loc deschis și prietenos, ce se dorește a fi frecventat atât pentru activități culturale, dar și cu alte ocazii, după modelul Teatrului Național din Londra – clădirea „Barbican Hall” și al teatrelor din Los Angeles și Copenhaga.