Ce l-a făcut pe Jeremy Clarkson (ex-Top Gear) să îi mulțumească extaziat României?

„Este cel mai spectaculos drum pe care l-am văzut în viața mea!”, a exclamat entuziasmat Jeremy Clarkson, fostul prezentator al faimoasei emisiuni Top Gear la finalul cursei nebunești pe Transfăgărășan. „Este cel mai bun drum din lume! România îți mulțumim că ne-ai primit!”, a continuat el, transfigurat de emoție.

 

Jeremy Clarkson
Jeremy Clarkson

Aceste cuvinte venite din partea unuia dintre cei mai acizi prezentatori de televiziune înseamnă mai mult decât un compliment. Măreția acestei șosele nu putea fi descrisă mai bine – este o realizare inginerească de excepție care, trebuie să recunoaștem, nu are un rol foarte practic (drumul este închis mai bine de 8 luni pe an), în schimb, îți oferă clipe de vis atunci când îl parcurgi.

Transfăgărășanul are o lungime de aproximativ 91 km de traseu montan, însă cele mai intense clipe și cele mai puternice emoții le trăiești pe parcursul celor 13 km dintre Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, unde șoseaua șerpuiește incredibil la înălțimi de peste 2000 de metri. Traseul poate fi parcurs în mai multe feluri, fiecare cu avantajele sale. Dacă alegi să mergi cuminte, fără să forțezi mașina, ți se vor înfățișa panorame spectaculoase, de la înălțimi amețitoare. Este un mod de a contempla natura în toată splendoarea și măreția ei, lucru posibil doar într-un astfel de peisaj grandios.

transfagarasan-825610-resized

Însă dacă vrei să simți cum adrenalina îți inundă fiecare celulă a corpului, atunci un tur în forță al Transfăgărășanului cu suportul unui număr adecvat de cai putere este experiența supremă. „Este ca și cum ar fi copiat toate șicanele și curbele cele mai îndrăznețe din toate circuitele din lume”, descrie cum nu se poate mai bine același Jeremy Clarkson experiența sa.

Însă atenție! Drumul în sine vă oferă destule senzații tari, deci nu exagerați cu manevrele riscante. Un accident se poate produce extrem de ușor în curbele “ac de păr” sau pe rampele abrupte care compun traseul. Și, în plus, Transfăgărășanul este totuși un drum public, nu un circuit de automobilism, deci fiți pregătiți să faceți față traficului aferent.

Fie că luați startul din Muntenia (comuna Arefu, județul Argeș), fie că plecați din Transilvania (comuna Cârţişoara, județul Sibiu), Transfăgărășanul vă va oferi una dintre cele mai rare și spectaculoase experiențe automobilistice pe care le puteți avea în Europa și chiar în lume. În general, traseul este deschis între luna iunie și septembrie, în funcție de condițiile meteo.

No Comments Yet

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

16 − five =