Atunci când te afli în fața intrării Salinei de la Turda, cu greu îți poți imagina ce te așteaptă dedesubt, în măruntaiele pământului. Este un univers straniu, în care te vor încerca o sumedenie de sentimente contradictorii, de la claustrofobie, la contemplarea mută a măreției naturii și tenacității umane.
Din punct de vedere geografic, Salina Turda face parte dintr-un complex de exploatări răspândit în toată Transilvania, datorită stratului de sare prezent în subsolul întregii regiuni. Cu o istorie care începe undeva în anul 50 î.C., existența acestei ocne a cunoscut mai multe etape de înflorire și decădere. După ce exploatarea industrială a fost oprită definitiv în anul 1932, Salina Turda a fost redeschisă în anul 1992 în scop turistic și curativ.
Adevărata renaștere a acestui loc s-a petrecut însă în urmă cu opt ani când, în urmă unor investiții masive din fonduri europene, Salina Turda a fost reamenajată și modernizată complet. Inaugurarea a avut loc în ianuarie 2010, după doi ani de lucrări și investiții în valoare de 6 milioane de euro. Acum, Salina Turda dispune de săli de tratament, un amfiteatru, săli de sport și un complex modern de instalații și amenajări pentru agrement.
Harta interioară a Salinei Turda se compune din mai multe galerii, încăperi, lacuri și puțuri de exploatare conice și trapezoidale, adevărate monumente impresionante, care îți taie respirația. Volumele enorme de rocă exploatată au lăsat liberi mii de metri cubi în interiorul pământului. Puțurile cu înălțimi amețitoare și deschideri uriașe te înfioară și te lasă fără cuvinte și, pentru multe minute în șir, nu îți rămâne altceva de făcut decât să contempli măreția acestui univers incredibil, ascuns la sute de metri adâncime.
Cea mai adâncă încăpere din Salina Turda este Mina Terezia, o mină de formă conică (mină clopot). Exploatarea sării a format aici un gol subteran de dimensiuni impresionante: 90 m înălţime şi 87 m diametru. Adâncimea de la gura puţurilor până la baza minei este de 112 m.
O “cascadă de sare”, un lac subteran, stalactite şi eflorescenţe de sare completează echilibrul inert al uriaşului clopot. Lacul subteran are între 0,5 şi 8 m adâncime, fiind extins pe aproximativ 80% din suprafața vetrei camerei de exploatare. În centrul lacului există o insulă formată din sarea reziduală depozitată aici după anul 1880, an în care exploatarea sării în această cameră a fost sistată.
Cu o formă trapezoidală, adâncă de 42 metri, lată de 50 şi lungă de 80 metri, Mina Rudolf este ultimul loc în care sarea a fost exploatată la Turda. Prin compartimentul de acces, 172 de trepte te conduc spre vatra minei. Se coboară 13 „etaje”, la fiecare pod de odihnă fiind marcat în perete anul în care a fost exploatat nivelul respectiv. Liftul panoramic oferă turiştilor o imagine de ansamblu asupra întregii mine.
Pe semitavanul cavității s-au format de-a lungul anilor stalactite de sare. Viteza de creştere a stalactitelor este de cca 2 cm/an, iar lungimea maximă până la care se dezvoltă este de cca 3 m.
Atmosfera ireală este pusă în valoare de jocul de lumini care accentuează volumele și transformă totul (dacă mai era nevoie) într-o lume fantastică. Însă oricât de expresive ar fi imaginile sau cuvintele, nimic nu poate egala experiența proprie – o astfel de călătorie subpământeană transpune pentru câteva ore orice vizitator într-un straniu univers salin, rupt complet de lumea reală, cotidiană.