Curtea Hanului a fost mai bine de 200 de ani locul ce strângea oamenii atunci când era ceva de sărbătorit.
Câtor butii de vin nu li s-a dat cep în curte, câte animale nu s-au învârtit pe proțap, câte strune de vioară ori de țambal n-au prăpădit lăutarii, câte râsete cristaline de hangițe, câte discursuri îmbibate în țuică, câți cheflii n-au adormit diminețile în fânul pentru cai. Ca în curtea Hanului nu e niciunde. Că au fost sfinți sau nunți, sărbători populare sau naționale, tot omul a strâns în tolba vieții măcar o amintire din grădina lui Manuc.
Totuși cele mai frumoase dintre cele frumoase erau Sărbătorile de Iarnă când se împodobea hanul cu cetină de brad de mirosea până în deal la Patriarhie, când cuptoarele cuhniei duduiau de cozonaci și plăcinte, iar porcul era tăiat în mijlocul curții și apoi pus la zvântat sub formă de cârnați, caltaboș, tobă, pastramă sau cine știe
ce altă delicatesă adusă de unul sau altul de prin peregrinări.
Azi, cu siguranță, nu mai tăiem porcul în mijlocul curții, dar știința preparării și secretele condimentării le-am moștenit și le ducem mai departe. Am moștenit și bucuria de a găti și plăcerea de a avea oaspeți, căci nimic nu e mai frumos decât un Han cu mesele pline de oameni veseli și frumoși.
Sărbătorile aduc la noi în curte ca printr-o magie o stare de bine, o liniște atât de atipică urbei încât dacă te lași cuprins de ea arareori ai putea ghici anul în care te afli. La Han, de Sărbători miroase ca acum 200 de ani, a cozonaci, a pâine caldă, a carne prăjită în untură, a foaie de varză murată cu dafin… miroase a veselie și a bunăstare sau vorba lui Manuc
ăl bătrân: “Miroase a trai bun“.