Acolo unde Dunărea fierbe

Pe cât de liniștit este finalul lungii călătorii a Dunării la vărsarea ei în mare, pe atât de tumultoasă este intrarea pe care acest fluviu și-a croit-o în țara noastră.

the-iron-gate-2149774-resize

Din cei 2.860 km cât măsoară Dunarea, ultimii 1.050 sunt străbătuți pe teritorilul României. Această parte finală a călătoriei începe la Cazanele Dunarii, locul în care fluviul străpunge lanțul muntos al Carpaților.

Prima dată, Dunarea întâlnește strâmtoarea dintre masivele Ciucaru Mare, pe partea românească și Veliki Strbac, pe cea sârbească, loc denumit Cazanele Mari (3,8 km). După ce se eliberează vremelnic din strânsoare în bazinetul Dubova, Dunarea este forțată să intre din nou în cleștele munților la Cazanele Mici (3,6 km), între masivele Ciucaru Mic (România)și Mali Strbac (Serbia). Pentru a doua oara în numai câțiva km, cursul apei se îngustează din nou, iar spectacolul milioanelor de tone de apă care întâlnesc milioanele de tone de piatră este grandios.

Pe parcursul Cazanelor, lățimea apei ajunge până la un minim de 230 m, iar adâncimea la aproximativ 75 m, în timp ce viteza de curgere depășește 5 m/s, ceea ce face foarte dificilă navigația.

Pe lângă spectacolul oferit de Dunăre, zona mai cuprinde și alte atracții, printre care Peștera Ponicova și Grota Veterani, Mânăstirea Mraconia sau capul lui Decebal, sculptură cu înălțimea de 55 m și lățimea de 25 m, realizatăîn stâncă. Nu trebuie omisă nici vizitarea barajului Porțile de Fier, una dintre cele mai importante construcții de acest fel din Europa.

Zona poate fi admirată și explorară cu mașina, pe drumul de pe malul Dunării, cu vaporașele sau cu șalupele de agrement care pot fi închiriate de la debarcaderele din zonă, cu bicicleta sau pe jos, pe traseele marcate. În zonă se află și numeroase pensiuni și hoteluri care oferă condiții excelente de cazare și panorame extraordinare.

Din anul 2000, întreaga arie este protejată prin înființarea Parcului Național Porțile de Fier, al doilea ca mărime din România, având în componența sa 18 rezervații naturale.

No Comments Yet

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

11 − 11 =