În urmă cu 100 de ani, mii de români s-au adunat la Alba Iulia. Sărbătoreau unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României, votată în sala Unirii a Cetății Alba Carolina. Politicieni în costume dichisite, oameni simpli în straie populare, copii năzdrăvani, părinți și bunici înțelepți au venit să vadă momentul Marii Uniri. Au venit cu trenul, călare, în căruțe sau pe jos.
Oamenii au intrat într-o horă uriașă, au cântat, au fluturat steaguri tricolore și s-au bucurat împreună de evenimentul care îi unea pe toți românii într-o singură țară, sub conducerea regelui Ferdinand.
Viața la sat e diferită de cea de la oraș. Are miros de fructe, cereale și legume, oamenii sunt altfel, iar timpul trece și el altfel. Timp de peste 10 ani, profesorul “Dimitrie Gusti” și studenții săi au vizitat zeci de sate din România și au descoperit cum trăiesc oamenii acelor locuri, cum se îmbracă, cum vorbesc și ce obiceiuri au.
Apoi, au adus la București cele mai frumoase lucruri pe care le-au văzut în aceste sate și au creat Muzeul Național al Satului. Case din lemn sau din pământ, mici sau mari, cu acoperișuri din stuf sau șindrilă, fântâni de apă, mori de cereale, grajduri pentru vite și cai, biserici și hambare au fost descompuse în părți mici, aduse în București și reconstruite exact ca într-un puzzle.Astăzi, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti este cel mai vizitat muzeu din România.Turiști străini sau români curioși vin să vadă cum era viața în satele românești.
În anul 1922, Ferdinand și soția sa, Maria, au fost încoronați Regi ai României. Catedrala din Alba Iulia, mândră și frumoasă, a fost special zidită pentru această importantă festivitate și i-a primit pe Ferdinand și Maria cu două tronuri împărătești, așezate unul în fața celuilalt. Regele a primit coroana unchiului său, făurită din oțel provenit de la un tun turcesc.
Mariei i s-a așezat pe cap o coroană din aur, fabricată la o casă de bijuterii din Paris. Au urmat bătăi răsunătoare de clopot, salve trase de 100 de tunuri și un dineu cu sute de persoane care de care mai strălucitoare și mai importante din acele vremuri.
Smartphone-ul nu a existat dintotdeauna. Înainte de el, au fost telefoane fixe, cu receptor și fir spiralat, care erau toate legate la o centrală telefonică. Palatul Telefoanelor a fost prima clădire din București care inaugura apariția telefoanelor fixe în România și începerea unei noi ere tehnologice. Deschis în anul 1934, în prezența regelui Carol al II-lea, acesta a fost construit vreme de cinci ani.
Arhitecții frumoasei construcții verticale au imaginat o clădire după modelul zgârie-norilor americani și au gândit motive decorative ce făceau trimitere la cultura egipteană antică. Construită pe schelet de oțel, în stilul arhitectural Art Deco, clădirea a fost primul zgârie-nori românesc, cu o înălțime de 52,5 m.
Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand. Pentru că era minor, țara a fost condusă de o regență – adică de un mic consiliu de oameni importanți ai statului. Apoi, în 1940, Carol al II-lea a fost obligat să renunțe la tron în favoarea fiului său, Mihai I. În dimineața zilei de 6 septembrie 1940, Mihai a depus pentru a doua oară jurământul de încoronare.
Evenimentul a avut loc în Sala Tronului din Palatul Regal al Bucureștiului. Accesul în sală se face printr-o scară impunătoare de marmură, denumită Scara de Onoare. Pe tavan este pictat un tablou ce arată bogăția țării și a culturilor sale iar pe pereți există medalioane cu principalii domnitori din istoria românilor. Sala are o arhitectură bogată, ce amintește de culturile occidentale, cu îmbinări rotunde ale pereților cu tavanul, care conferă o sonoritate deosebită sălii.
Regele Mihai a fost uns de către Patriarhul Nicodim și apoi încoronat. A fost singura dată când Regele Mihai a purtat coroana de oțel moștenită de la Regele Carol I, creată din oțelul provenit de la un tun turcesc.Au fost prezenți Patriarhul Nicodim, prim-ministrul și președintele Curții de Casație, adică cele mai importante personalități ale vremii.
Traian Vuia a fost pasionat încă de mic de posibilitatea zborului. În copilărie, acesta construia zmee de diferite dimensiuni, pe care le înălța, le urmărea în aer și mai apoi încerca să le îmbunătățească performanțele. Pentru a-și urmări visul, el pleacă în Franța în 1902, Parisul fiind cunoscut la acea vreme drept „capitala aeronauticii”.
Combinând pasiunea și determinarea cu multă muncă, Traian Vuia a reușit să rămână în istorie ca fiind primul om care a construit și a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, care să se ridice de la sol fără să fie ajutat de mijloace externe precum catapulta sau tracțiunea animalelor (1906). Din acel moment, Traian Vuia a lucrat la o serie întreagă de noi descoperiri și invenții. În anii 1918 și 1922, inventatorul român a construit două elicoptere, pe care le-a denumit „Vuia I” și „Vuia II”. Acestea aveau aripi rotative și o cârmă de direcție. Cu cele două aparate, Traian Vuia a realizat mai multe teste și zboruri verticale. Chiar dacă aparatele sale construite erau cu totul și cu totul impresionante pentru acea vreme, inventatorul român și-a imaginat unele și mai spectaculoase, însă pe care nu a mai apucat să le construiască niciodată. Unul dintre acestea era un aparat de zbor de mari dimensiuni, înzestrat cu o cabină care putea susține până la 100 de persoane.Vuia a realizat mai multe teste și zboruri verticale. Chiar dacă aparatele sale construite erau cu totul și cu totul impresionante pentru acea vreme, inventatorul român și-a imaginat unele și mai spectaculoase, însă pe care nu a mai apucat să le construiască niciodată. Unul dintre acestea era un aparat de zbor de mari dimensiuni, înzestrat cu o cabină care putea susține până la 100 de persoane.