În urmă cu 31 de ani, jurnalistul italian Carlo Petrini şi-a aşezat o masă în Piazza di Spagna din Roma şi a început să mănânce paste în faţa celui mai nou restaurant de fast food inaugurat chiar în aceea zi. Gestul său simplu era un protest faţă de pierderea identităţii gastronomice locale sub asaltul reţelelor multinaţionale.
Trei ani mai târziu, în 1989, Petrini a pus bazele organizaţiei Slow Food, o mişcare ce militează pentru păstrarea tradiţiilor culinare locale şi pentru respectul faţă de actul de “a mânca”.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, a ne bucura de ceea ce mâncăm a devenit o adevărată raritate. Prinşi în cursa zilnică, ne fixăm continuu alte priorităţi şi uităm să ne bucurăm de momentele în care ne aşezăm la masă. De multe ori, ocupaţi cu urgenţele, nici măcar nu mai conştientizăm că luăm masa, care ajunge să fie un sandviş deasupra tastaturii sau un hotdog la volan.
Carlo Petrini şi-a dorit să facă ceva pentru a lupta împotriva acestui stil de viaţă dezastruos, iar Slow Food, mişcarea pe care el a fondat-o, a găsit rezonanţă în toată lumea. Astăzi, Slow Food are peste 100.000 de membri în 150 de ţări. Principalele obiective ale organizaţiei sunt păstrarea identităţii gastronomice în faţa pericolului globalizării, susţinerea micilor producători locali, salvgardarea biodiversităţii mondiale şi, mai presus de toate, păstrarea calităţii vieţii.
Esenţa direcţiei de acţiune a Slow Food se regăseşte în manifestul redactat la debutul acestei mişcări. În document se arată că societatea de astăzi confundă termenul “a fi ocupat” cu “a fi eficient”. În numele productivităţii, “fast life” (viaţa rapidă) ne-a schimbat modul de viaţă şi ameninţă chiar să distrugă mediul în care trăim. Răspunsul la acest pericol este Slow Food, care propune dezvoltarea şi preţuirea gustului în locul distrugerii şi uniformizării lui. Iniţiatorii organizaţiei arată că oamenii pot fi mult mai productivi pe termen lung dacă au grijă să includă în viaţa lor momente de pură plăcere – cea mai eficientă armă împotriva tuturor “agresiunilor” pe care le suportăm zilnic.
Plăcere, savoare, gusturi, răsfăţ – sună mai degrabă a noţiuni hedonistice decât a mijloace de luptă înpotriva unei ameninţări cotidiene omniprezente. Poate că este aşa, dar acestea sunt mijloacele cu care Slow Food a reuşit să devină o mişcare majoră la nivel mondial.
Mai multe detalii despre mişcarea Slow Food puteţi găsi la www.slowfood.com