Andrei Roșu este un om absolut normal, care a decis la un moment dat că trebuie să facă ceva cu viața sa. Și a început să alerge, doborând recorduri după recorduri, mai întâi ale lui, personale, și mai apoi ale întregii lumi.
Andrei, de ce alergi?
Primul răspuns care îmi vine în minte este cel de a continua să fiu un model pentru copiii mei și să îi inspir pe cei dragi din jurul meu, precum și pe toți cei care îmi urmăresc povestea. În al doilea rând, alergarea este un instrument de dezvoltare personală foarte bun (pe mine m-a ajutat și mă ajută în continuare să am o disciplină mai bună, să îmi organizez altfel ziua, să îmi ating obiectivele și să îmi depășesc limitele și să am o excelentă sănătate fizică și psihică).
Ce s-a schimbat în viața ta de când alergi: modul în care tu privești oamenii sau modul în care oamenii te privesc pe tine?
Ambele. Și, în plus, modul în care mă privesc eu. Alergarea m-a învățat să caut, atât în oameni, cât și în situații, partea bună. În ceea ce privește modul în care sunt privit de alți oameni, mă bucur să aflu că sunt, pentru mulți dintre ei, un model, respectiv o persoană care îi inspiră să se ridice de pe canapea, să își exploreze limitele și să își escaladeze propriul Everest. Cât despre cum mă privesc eu, am reușit să ies din zona de atitudine “eu nu pot să fac asta, pentru că…” (aici urma o lista interminabilă de scuze) în “eu pot realiza orice, dacă voi îndeplini, cumulativ, următoarele condiții…”.
Cum arată o zi oarecare din viața ta?
O expresie care îmi place foarte mult este aceea că “fiecare zi este o miniatură a întregii vieți”. Am învățat în ultimii ani să îmi simplific foarte mult agenda zilnică. Mă trezesc devreme (la 5) – iar pentru asta mă culc devreme (în jur de 21.30), și până la ora 7.30 mă antrenez și petrec timp exclusiv (și de calitate) cu mine (este singurul moment al zilei în care pot să îmi fac un bilanț și să am un dialog interior). De la 8.30 la 17.30 mă ocup de latura profesională a vieții mele, începând fiecare zi de lucru cu ceea ce este mai important (și relevant) pentru succesul meu în această arie a vieții. Iar de la ora 18 petrec timp de calitate împreună cu familia. Acesta este cea mai sigură cale de a ne schimba viața, pentru că tot ceea ce facem la nivelul unei zile va fi multiplicat de câteva mii de ori. Și se va numi “viață”.
Te rugăm să le adresezi un mesaj clienților City Grill interesați de un stil de viață sănătos.
A avea un stil de viață sănătos este foarte simplu și mulți dintre noi știm atât beneficiile, cât și teoria: 3 mese pe zi, evitarea consumului de sare, zahăr, alimente grase, alcool și țigări, 2 litri de apă, 30 de minute de mișcare etc. Așa că mesajul meu este: faceți acele lucruri pentru care vă veți felicita peste 10 ani!