Dacă ajungi prin satele de la sud de Carpaţi, mai cu seamă în cele din Oltenia, vei întâlni presărate ici-colo nişte construcţii aparte, despre care nu ştii dacă sunt case de locuit sau mici cetăţi de apărare.
De fapt, sunt şi una şi alta. Denumite “cule”, acestea sunt construcţii semifortificate, cu rol de observaţie şi apărare, ridicate de boierii avuţi din necesitatea de a se apăra de prădătorii turci, goniţi de instabilitatea Imperiului Otoman, sau de cetele locale de răufăcători. Majoritatea culelor au fost ridicate în secolele XVII – XVIII, în vremuri tulburi, cu o istorie sângeroasă, când cei instăriţi încercau să îşi protejeze vieţile şi avutul prin mijloace proprii.
În general, culele sunt construcţii rectangulare extrem de robuste, cu latura bazei nu mai mare de 10-12 metri, cu două sau trei caturi legate prin scări interioare. Zidurile sunt construite din cărămidă sau piatră şi au grosimea de aproximativ un metru. Primul cat este lipsit de ferestre, pentru a nu permite accesul în interior, iar uşile sunt realizate din drugi groşi de lemn şi cu încuietori solide. Caturile superioare sunt destinate spaţiului de locuit, cu ferestre şi chiar cu cerdac, dar păstrează acelaşi aer de fortificaţie. Era un fapt obişnuit ca aceste cule să aibă o reţea de pasaje secrete care să asigure, la nevoie, fuga celor pe care îi adăpostea.
Acest tip de construcţie semifortificată este întâlnit în toată zona balcanică, cu mici diferenţe de la o regiune la alta. Denumirea lor provine din limba turcă, unde “kula” înseamnă “turn”, iar “kaleh” (pronunţat “kale”) înseamnă “cetate”.
Multe dintre culele de pe teritoriul României au fost incluse în patrimoniul UNESCO, ca monumente istorice de mare importanţă. Din păcate, însă, majoritatea se află într-un stadiu avansat de degradare. Pentru a semnala starea de fapt dezastruoasă şi pentru a încerca salvarea acestor monumente istorice, Uniunea Arhitecţilor din România – filiala euroregională Sud – Vest Oltenia a lansat o petiţie denumită “S.O.S. Culele din România”. Arhitecţii din UAR atrag atenţia asupra faptului că numărul culelor s-a redus dramatic în ultimii ani, şi că, în lipsa unui program de conservare coerent, aceste bijuterii ale arhitecturii româneşti vor deveni în scurt timp… istorie.
În opinia iniţiatorilor petiţiei, culele, parte importantă a patrimoniului nostru cultural, pot fi refăcute şi ulterior reintroduse în circuitul turistic – o modalitate viabilă de finanţare pe viitor. În acest moment, numărul culelor din România se ridică la câteva zeci.