1812: Pacea de la București, tratatul de la Hanu’ lui Manuc

Uneori te poți așeza la masă cu istoria fără să știi. Și asta ți se poate întâmpla chiar în restaurantul tău favorit.

h_ff72065393Pacea de la București a pus capăt primului Război Ruso-Turc (1806-1812). Atunci, între 16 și 28 mai 1812, la Hanu’ lui Manuc, s-au purtat negocierile finale și s-a semnat tratatul de pace dintre Imperiul Țarist și cel Otoman.

În timpul războiului, Hanul a fost o adevărată placă turnantă a acțiunilor subversive întreprinse de cele două puteri. Manuc, hangiul însuși, a fost adânc implicat în desfășurările oculte, din spatele frontului. Ajuns în primii ani ai secolului dragoman și bei al pașalâcului Ruse (pe atunci Rusciuc), Manuc Mârzaian va trece în 1808 de partea rușilor, care ocupaseră Țara Românească.

manuc_bei2
Manuc Mârzaian

În același an se finalizează și construcția hanului. Informațiile pe care Manuc le acordă generalilor ruși contribuie la deznodământul războiului. În 1810, hangiul este numit de Țar, Cavaler al Ordinului Sfântul Vladimir, drept mulțumire pentru serviciile sale. Mai târziu, în 1814, împăratul Aleksandru îl va învesti pe Manuc consilier de stat.

Hanul a adăpostit ofițeri, intendenți, personal militar, precum și delegații diplomatice. Din 1808, suita prințului Prozorovski se stabilește la Han, instituind un adevărat pol al mondenității bucureștene.

Din noiembrie 1811, Manuc primește o delegație turcă de șaptezeci de plenipotențiari, a căror cazare este plătită din vistieria Țării Românești. Sub supravegherea atentă a hangiului Manuc Mârzaian, se scurg cinci luni de negocieri, care aveau să curme șase ani de război. Astfel, Pacea de la București se poate numi, la fel de bine, Pacea de la Hanu’ lui Manuc. Iată de ce fiecare vizită la Han este o incursiune în istorie, iar fiecare ospăț ținut aici aduce pace și deplin acord între meseni.

No Comments Yet

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

four × two =