MAREA UNIRE ÎN BUCATE (II): Bucătăria provinciilor românești

Până acum un secol, fiecare dintre cele trei mari provincii istorice românești erau sub administrații diferite, cu influențe diferite care se mai păstrează chiar și astăzi.

Bucătăria românească este vie, împrumută, adaptează și evoluează. Și asta s-a întâmplat dintotdeauna, chiar dinainte să ne numim români.

Transilvania

Dintre zonele istorice care formează astăzi România, Transilvania are cea mai eterogenă bucătărie. Acest spațiu a fost de-a lungul istoriei un creuzet în care s-au amestecat gusturile românilor cu cele ale ungurilor și ale sașilor ceea ce a creat un mozaic culinar unic, nemaiîntâlnit nicăieri în lume. Transilvania este tărâmul cărnurilor de porc afumate, al slanei și al jumărilor, al ciorbelor cu tarhon, al tocanelor cu sosuri groase și al plăcintelor consistente. În ceea ce privește băuturile, este cunoscută afinitatea ardelenilor pentru palincă și țuică, spirtoase tari, numai bune pentru a balansa corpolentele preparate culinare. Vinurile din Ardeal sunt în general albe, păstrând caracterul acid al solurilor, ceea ce le face potrivite pentru mâncarea consistentă din această provincie istorică.

Muntenia

Peste Carpați, la sud, bucătăria muntenească este o bucătărie mai lejeră, în care legumele capată o mai mare importanță, în special în jumatatea de vest, unde climatul este mai prielnic. Această orientare a început să se impună încă de pe vremea romanilor care aveau o adevărată cultură a preparării vegetalelor, și a continuat cu influența exercitată de sârbi și bulgari, la rândul lor mari cultivatori și consumatori de legume. Dacă în Ardeal carnea preferată este cea de porc, în Muntenia la fel de apreciată este și carnea de pasăre, alături de care mai este consumată și cea de pește, ce-i drept, nu foarte des.

Un alt element specific bucătăriei muntenești este carnea tocată împrumutată de data aceasta din Orient. Acestei filiere îi datorăm sarmalele, micii sau chiftelele – preparate adoptate și transformate pe gustul nostru, precum și slăbiciunea pentru carnea la grătar. Tot din Orient au ajuns aici (mai cu seamă în Dobrogea) plăcintele cu foietaje subțiri și fine, însiropate sau cele sărate, cu carne sau brânză.

Țuica din Muntenia obținută cu precădere din prune, dar și din orice alte fructe (mere, zarzăre, pere etc) este mult mai blândă și mai aromată decât sora ei din Ardeal, având o tărie alcoolică în jur de 30 de grade. Pantele dealurilor cu expunere excelentă de la sud de Carpați sunt propice pentru obținerea unei mari diversități de vinuri albe și roșii, care se pot împerechea fără probleme cu orice fel de mâncare, de la salatele proaspete de vară, la fripturile suculente gătite în cuptor.

Moldova

Dacă în Transilvania se gătește consistent și sățios, în Muntenia – lejer, la foc iute, în Moldova – preparatele culinare sunt adevărate opere de artă. Aici întâlnim mâncăruri cu adevărat elaborate, cu metode de preparare complexe care se pot întinde pe parcursul mai multor zile, în special în cazul preparatelor ”de sărbătoare”. Chiar dacă sunt complicate și făcute fără economie la ingrediente, bucatele moldovenești nu sunt în nici un caz grele. În schimb au un gust bogat, lucrat cu migală și atenție la detaliu.

Moldovenii preferă cărnurile albe, de pasăre, dar și de porc, în schimb folosesc foarte rar vita. Ciorbele sunt acrite cu borș (de unde și numele) și drese cu ou și smântână. De altfel, smântâna se regăsește în multe preparate moldovenești, fiind un ingredient privilegiat, mai ales în zona de nord.

Din nou, bucătăria turcească a avut o puternică influență și în această regiune, însă alături de ea au existat schimburi importante cu bucătăriile popoarelor slave vecine, în special cu ucrainenii. Dacă otomanii au adus cu ei cărnurile tocate și mâncărurile de legume, ca și în Muntenia, ucrainenii au împrumutat moldovenilor pasiunea lor pentru plăcinte așa încât, dintre toate provinciile României, Moldova are cu siguranță cel mai bogat meniu la acest capitol.

În ciuda tuturor acestor nuanțe regionale, bucătăria românilor exprimă totuși o unitate a aromelor și gusturilor. Născute din izvoare diferite, feluritele mâncăruri au fost împrumutate între provincii, mai cu seamă după Marea Unire de acum 100 de ani. Și așa s-a format acel gust greu de definit în cuvinte, dar pe care îl recunoaștem ca fiind al nostru, al românilor.

No Comments Yet

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

twelve − 10 =