MAREA UNIRE ÎN BUCATE (I): De unde vin preparatele-simbol ale bucătăriei românești?

Anul acesta sărbătorim un secol de când România a devenit stat unitar și suveran. Marea Unire de la 1918 a adus împreună românii din cele trei provincii istorice, consfințind pentru totdeauna identitatea acestui popor.

Însă este cu siguranță o exagerare să susținem că bucătăriile provinciilor românești sunt identice și asta nici nu e de mirare având în vedere că România există ca stat de (doar) exact 100 de ani. Cu toate acestea, există anumite preparate pe care cu drag le numim ”românești” și pe care le întâlnim în orice colț al țării ne-am afla. Ar fi poate departe de adevăr să spunem că noi le-am inventat – ”meritul” nostru este însă acela de a le fi adoptat și transformat în preparate ce poartă în ele acel spirit greu de definit care ne unește ca națiune.

Să luăm exemplul mămăligii care este mai mult decât un simbol pentru poporul nostru. Cu greu găsim un alt preparat mai neaoș, mai tradițional, mai românesc, nu-i așa? Dar v-ați gândit vreodată că noi, românii, am început să mâncăm mămăligă de porumb doar de vreo trei sute de ani? Porumbul, alături de cartofi, roșii, fasole și alte câteva alimente de bază astăzi, a pătruns în Europa și în Țările Românești adus din America abia după ce Columb a descoperit acest tărâm al făgăduinței. În zilele noastre, aceste ingrediente ”de import” sunt prezente atât de plenar în bucătăria noastră națională încât cu greu ne închipuim că au existat vreodată vremuri în care am putut trăi fără ele.

În ceea ce privește numele de ”mămăligă”, se pare că nimeni nu știe de unde a apărut. Unii lingviști îi atribuie o origine macedoromână, de la termenul ”mumalig” – derivat din ”mamă”, descriind hrana primordială, cea mai importantă. Alți specialiști consideră că numele de ”mămăligă” are proveniență geto-dacă, ”Mam-Mulo” (cuvânt atestat și ca nume propriu) însemnând ”potolește foamea”. Cert este însă că această denumire (împreună cu preparatul aferent) apare în limbile mai multor popoare din zona noastră de lume: turcă, bulgară și maghiară – ”mamaliga”, în greaca nouă – ”μαμαλίγκα” (mamaliga), în albaneză “mamalingë”, în sârbă şi croată “mamaljuga” şi în rutenă “mamalyg”.

Deci iată că acest preparat-simbol al bucătăriei românești nu numai că nu este doar al nostru, ci se regăsește în culturile popoarelor cu care împărțim Bătrânul Continent, sub o denumire sau alta. Mai mult sau mai puțin, același tipar se aplică celor mai multe dintre mâncărurile noastre tradiționale pentru că bucătăriile popoarelor nu sunt ermetice. Gusturile călătoresc, se împrumută și se modifică până la ștergerea oricărei legături cu originea și apariția unor preparate noi, modelate după gustul și esența unui popor.

Noi, românii, am gustat din toate, am ales ce ne-a plăcut și am adaptat pe gustul nostru. Sarmalele, chiftelele, ardeii umpluți și micii ne vin din Orient, ca și musacaua, ciulamaua sau ghiveciul de legume, zacusta de la sârbi, gulașul de la unguri, afumăturile – de la sași și așa mai departe. Avem totuși ceva al nostru, care ne definește până la urmă specificul culinar – modul în care le-am combinat și le-am aranjat în farfurie: doar în România vei putea să mănânci sarmale cu mămăliguță, smântână și ardei iute, pastramă de oaie cu mămăligă sau ”puricei” de mămăligă copți pe plită și unși cu miere.

No Comments Yet

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

14 − 8 =