Capsula timpului ascunsă în Centrul Vechi unde viața curge ca acum 300 de ani

Prezență atemporală pierdută pe străzile întortocheate ale Centrului Vechi, Mica Mănăstire Stavropoleos își duce de secole viața tihnită în absolut contrast cu atmosfera vibrantă a străzilor învecinate.

O plimbare prin Bucureștiul vechi cuprinde obligatoriu o excursie pe Calea Victoriei. Iar dacă ai ajuns până în dreptul clădirii CEC și cotești spre Centrul Vechi, te întâlnești cu două dintre cele mai importante efigii ale Capitalei: vestitul Caru’ cu Bere și nu mai puțin celebra Biserică a Mănăstirii Stavropoleus unde și astăzi, ca și acum 300 de ani, își găsesc rostul și adăpostul slujitorii Domnului.

Lunga și frământata poveste a bisericii Stavropoleus începe în cea de-a doua domnie a domnitorului Nicolae Mavrocordat (1719-1730), mai exact în anul 1722, când arhimandritul Ioanichie cumpără locul pe care avea să zidească un han și o biserică. Doi ani mai târziu, Ioanichie avea să mai cumpere ”un stânjen de loc” pentru a avea suficient spațiu pentru construcția altarului. Cât despre construcția bisericii propriu-zise, aceasta este finalizată la 30 octombrie 1724, fapt atestat istoric într-un document al vremii.

În anul 1726, Ioanichie devine Mitropolit al Stavropolei, din porunca Patriarhului Ieremia, iar tot atunci mănăstirea pe care a construit-o a fost numită Stavropoleos – după numele vechii mitropolii.

Așa cum era obiceiul în acele vremuri, existența bisericii era susținută financiar din veniturile de la han (situație întâlnită între altele și în cazul nu mai puțin celebrei mănăstiri Colțea, a bisericii Zlătari sau Sărindar).

La cutremurul din 1802, biserica suferă stricăciuni însemnate, intrând în reparații un an mai târziu. Acesta este însă începutul epocii cutremurelor care aveau să ducă locașul aproape de ruină. În 1838 urmează noi avarii și nu se mai găsesc de această dată fonduri necesare reparațiilor. Timp de aproape 70 de ani, biserica se degradează tot mai grav, iar trei ani mai târziu turla bisericii urmează a fi dărâmată, pentru a se evita riscul prăbușirii necontrolate.

Lucrările de restaurare încep abia în anul 1904, când arhitectul Ion Mincu începe restaurarea locașului. Patru ani mai târziu, marele arhitect prezintă planurile ansamblului de clădiri ce va găzdui muzeul – amintind deopotrivă de han, dar și de istoria trecută a locașului de cult propriu-zis. După moartea lui Ion Mincu lucrările sunt continuate de elevul său, arhitectul Al. Zagorit, iar restaurarea picturii a fost realizată de către preotul pictor V. Damian.

În perioada 1904 – 1940, biserica a adăpostit un depozit pentru elemente de arhitectură și pietre funerare de la bisericile demolate din centrul vechi al Bucureştiului, fiind ea însăși o vestigie istorică purtătoare de alte vestigii. Acum din ansamblul mânăstiresc fac parte biserica şi incinta care împrejmuieşte curtea interioară, construită după planurile arhitectului Ion Mincu, unde s-au amenajat chiliile pentru monahi, colecţia cu obiecte de artă şi biblioteca, iar pe latura de vest se află stăreţia şi cancelaria.

Biserica Stravropoleus rămâne până în zilele noastre un locaș de o frumusețe unică, pe care nu ai cum să nu îl remarci oricât de grăbit ai fi. Construcția în stil post-brâncovenesc adăpostește și o valoroasă bibliotecă, ce cuprinde atât icoane valoroase, cât și cărţi şi manuscrise – cele mai multe restaurate cu migală chiar în mănăstire, de mâinile monahilor. Biblioteca mai conţine numeroase volume de teologie, artă şi istorie, dar şi un important fond de carte veche şi tipărituri în limbile română, greacă şi slavonă, unele din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. De asemenea, muzeul include și o colecție valoroasă de icoane superbe și manuscrise inestimabile prin unicitate, unele dintre acestea fiind restaurate cu multă migală chiar în chiliile mănăstirii.

Astăzi Biserica și Mănăstirea Stavropoleus sunt în continuare locașuri de cult vii, unde se continuă slujirea după rit ortodox, fiind unul dintre puținele locuri din București, dacă nu singurul, unde slujba se poate oficia și în limba greacă. Iar măicuțele, care se nevoiesc și se desăvârșesc între istoricele ziduri, duc mai departe nu doar mărturisirea credinței, ci și a unei istorii din timpuri de mult apuse.

Audio: Grupul Stavropoleos / Obștea Mănăstirii Stavropoleos: La Întâmpinare: Dacă a văzut Isaia, g3 – Irmoase calofonice

No Comments Yet

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

2 + 6 =